Ai propria afacere? Cu siguranță nu ți-a fost deloc ușor să găsești o modalitate eficientă care să te ajute să te dezvolți. Iar ca tine, sigur sunt mulți cei care, deși întâmpină dificultăți atunci când aleg drumul antreprenoriatului, nu renunță la prima provocare și își spun că nimic nu este imposibil. Descoperă mai jos câteva sfaturi pregătite de specialiștii Tassis care te pot susține să crești ca antreprenor.
Consideră-te o afacere mică
Indiferent de domeniul de activitate sau succesul pe care aceasta îl poate avea, este foarte important să îți tratezi afacerea ca pe una mica, astfel stimulându-ți atât creșterea, cât și succesul financiar.
Găsește-ți publicul țintă
Indiferent de domeniul în care activezi, fie că este vorba de marketing, design grafic sau fotografie, alegerea unei nișe cât mai mici poate fi un avantaj pentru afacerea ta. Astfel, aceasta va prezenta un real interes pentru un anumit public, iar tu vei demonstra că ești autentic în domeniul în care activezi, dar și capabil să captezi mesajul pe care clienții își doresc să-l comunice. Pentru a putea obține profilul clientului ideal, trebuie să studiezi îndeaproape piața.
Creează-ți un brand personal
Un aspect important pentru a crește ca antreprenor este legat de marca personală. Un brand ingenios va ajuta întotdeauna clienții să își amintească de tine. Înainte de toate, trebuie să stabilești în ce moment ți-ar plăcea ca aceștia să se gândească la tine și cu ce sentimente să te asocieze.
Crește-ți încrederea și vei crește pe toate planurile
Un sfat de bază, când vine vorba despre dezvoltarea afacerii este legat de încredere. Pentru a fi un profesionist de succes trebuie să încetezi să îți mai faci griji din cauza problemelor minore sau care, în realitate, nu există. Este timpul să renunți la sindromul impostorului și să începi să arăți clienților cea mai bună variantă a ta.
Ia în considerare și alte oportunități de afaceri
Antreprenoriatul poate fi dificil și, uneori, chiar și cu cele mai multe sfaturi despre cum poți crește o afacere independentă, lucrurile pot să eșueze.
Este de ajutor să iei în considerare și alte idei de afaceri pentru a putea rămâne pe poziții, indiferent de situație. Dacă lucrurile nu merg așa cum ți-ai dorit inițial, poți mări lista de servicii pe care afacerea ta le oferă, iar astfel extinzi și nișa.
Creșterea carierei tale independente la nivelul dorit nu se poate întâmpla peste noapte. În spatele afacerilor de succes care au la baza un antreprenor, stau multe ore de muncă, nopți nedormite și stres. Cunoaște-te pe tine însuți și descoperă-ți toate abilitățile, fii îndrăzneț și nu te lăsa descurajat de nicio provocare pe care antreprenoriatul o oferă.
Gestionează timpul corespunzător pentru a-ți putea crește afacerea
Vrei, fără îndoială, să îți investești timpul corect pentru a crește într-un ritm cât mai rapid, însă unui antreprenor îi revin toate sarcinile unei firme. Tu ești director de marketing, de vânzări și tot tu ești și managerul de resurse umane. Sunt multe aspecte de gestionat, astfel că poți avea senzația că este foarte greu sau poate chiar imposibil să duci la bun sfârșit toate proiectele. Trebuie să te organizezi mai bine ca niciodată și să înțelegi care este, de fapt, importanța timpului în dezvoltarea unei afaceri. Un instrument de monitorizare a timpului și gestionarea activităților precum Tassis poate reprezenta un real ajutor.
Dacă vrei să afli mai multe despre modurile în care Tassis îți poate veni în ajutor când vine vorba de gestionarea timpului și a proiectelor, accesează blog-ul Tassis, unde vei regăsi numeroase articole opinie ale specialiștilor dedicate diferitelor domenii de activitate.
Citindu-le, ți-ai dat seama că vrei să obții informații suplimentare despre cum să aloci timpul corect pentru a crește business-ul? Programează un Demo cu unul dintre membrii echipei Tassis si vei descoperi astfel toate funcționalitățile acestui instrument al productivității util oricărui antreprenor.