„Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese”, spune o vorbă.

Poate că lucrurile nu stau chiar așa, însă cu siguranță pauzele regulate fac parte din secretul eficienței.
De ce nu ar trebui să muncești ore în șir fără să îți iei privirea din monitor, chiar dacă ai fi tentat să crezi că asta te face mai productiv?

Beneficiile pauzelor în timpul unei zile de lucru

Pare evident: mai puțin timp lucrat, mai puțină oboseală. Este adevărat, dar argumentele sunt mai nuanțate. Un sondaj realizat în 2017 arată că angajații care respectă pauza de masă se declară mai mulțumiți de jobul lor, au o stimă mai ridicată față de propriile capabilități și se simt mai apreciați de către management.

Iar dintr-o perspectivă de productiviate, chiar mai importante sunt pauzele mici, care – arată un studiu realizat de Universitatea din Illinois – pot influența major abilitatea de concentrare la o anumită activitate, prin comparație cu lucrul neîntrerupt pe perioade mai lungi. Pauzele te pot ajuta și să iei deciziii mai rapide și să îți fixezi mai bine cunoștiințele.

„Arta” de a-ți lua pauze cu adevărat eficiente

Ca să obții beneficiile promise, e indicat ca în pauze să alegi o activitate, oricât de simplă, care îți stimulează alte abilități decât cele pe care le folosești la job. Și mai bine este dacă poți ieși din birou. Detașându-te de la muncă, îi dai creierului ocazia să își reîncarce bateriile și să se reseteze pentru un nou sprint de atenție. 

Ridică-te de pe scaun, urcă/coboară câteva scări, privește pe fereastră, ieși afară, desenează, fă câteva întinderi, pregătește-ți un ceai, meditează, citește o pagină de carte; orice îți poate muta  gândurile de pe lista de task-uri pentru câteva momente. Acest pattern are potențialul de a-ți stimula creativitatea. 

Cum poți să îți înregistrezi corect pauzele în Tassis

Utilizarea unui program de pontaj electronic nu trebuie să te împiedice să iei pauze și nici nu trebuie să te pună în dificultate la monitorizarea orelor de lucru. 

În aplicația de pontaj Tassis, există 3 variante de marcare a acestor intervale:

  • Dacă preferi să pontezi task-urile pe măsură ce le îndeplinești: apasă Stop după ce ai terminat un task și Start când îți reiei activitatea cu un task nou. 
  • Dacă preferi să aloci timpul lucrat pe task-uri la finalul zilei: apasă Stop după ce ai terminat programul de lucru și completează orele de Start/Stop pentru fiecare activitate, ținând cont de pauzele pe care ți le-ai luat în timpul zilei.
  • Dacă ai uitat să îți întregistrezi pauzele pe durata zilei: în funcție de norma pe care a setat-o administratorul companiei, Tassis va scădea automat timpul dedicat pauzelor. 

De exemplu, la o normă obișnuită de 9 ore (8 + pauză de masă de o oră), aplicația va ajusta timpul pontat de tine cu 60 de munute. E bine să știi că asta se întâmplă numai dacă ai depășit norma.

Aici poți citi mai multe despre pornirea și oprirea pontajului în Tassis. 


Tu ce obiceiuri ai când vine vorba de pauze sau ce anume ai observat că te ajută să te concentrezi mai bine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *