Sfaturi pe care să le urmezi dacă vrei să faci întoarcerea angajaților la birou cât mai simplă
Deși anul 2020 ni s-a părut tuturor o reală provocare din toate punctele de vedere, mutarea biroului acasă a devenit astăzi o normalitate pentru cei mai mulți dintre noi. Dacă ai vreo urmă de îndoială, imaginează-ți ce ai simți dacă ar trebui să părăsești confortul casei tale și să revenii la birou de săptămâna viitoare.
Anxietăți legate de întoarcerea la birou
Conform celor mai recente sondaje, majoritatea angajaților își doresc să revină la birou, în vreme ce pentru alții, acest gând nu face nimic altceva decât să nască temeri și anxietăți. În plus, față de grijile pe care pandemia de COVID-19 le creează acestora, s-a instalat și procesul de solitudine, dezobișnuindu-se astfel să socializeze cu cei din jur, în timpul pauzelor.
Pentru mulți dintre noi, munca la distanță ne-a îmbunătățit viața considerabil, evitând navete lungi și dificile și făcând economii vizibile. Mai presus de toate aceste aspecte, cel mai mare avantaj este reprezentat de economisirea timpului. Timpul de pregătire pentru birou și naveta au fost transformate în timp liber. Părinții au reușit să petreacă mai mult timp cu cei mici, având activități imposibil de realizat în perioada anterioară pandemiei.
Studiile arată că toate aceste avantaje au creat dorința oamenilor de a fi devotați muncii de acasă. Numărul acestora este din ce în ce mai mare, fapt ce dovedește că mulți dintre noi am fi dispuși să căutăm un nou loc de muncă ce permite posibilitatea de a lucra la distanță, decât să ne întoarcem la birou.
Munca de la birou va reveni în viețile noastre
Multe companii se vor întoarce la munca de la birou, indiferent de ce își doresc angajații. Pentru mulți angajatori este de neconceput ideea de muncă la distanță permanentă.
Munca hibridă va evolua
Acest model a devenit o tendință la locul de muncă pentru cei care încearcă să mențină și „magia” muncii de acasă și a costurilor scăzute, dar reintroducând și socializarea de la birou. Studiile arată că jumătate din forța de muncă va lucra de acasă până în 2030.
De exemplu, Ford Motor Company a făcut trecerea la un model de lucru hibrid, oferind angajaților opțiunea de a lucra de la distanță, când s-a observat o creștere a producției acestora după tranziția indusă de pandemie.
Munca la distanță va continua să prospere
Pe lângă economiile din punct de vedere financiar, numeroase companii au observat creșteri semnificative când vine vorba de productivitatea angajaților, astfel că se vor adapta acesteia în mod permanent.
Compania suedeză de streaming Spotify a anunțat că va permite întregii sale forțe de muncă să lucreze de oriunde. Aceasta își dorește să ofere angajaților bunăstarea de care au nevoie, indiferent de unde s-ar afla.
Pentru multe organizații, acest mod de lucru nu afectează în niciun fel productivitatea. Cu ajutorul unui software de pontaj precum Tassis, angajații sunt pontați corect și rămân în permanentă legătură cu angajatorul. Astfel, statusul proiectelor poate fi vizualizat în timp real, de oriunde își desfășoară activitatea.
Viitorul muncii este încă incert în acest moment, însă ușor, ușor, imaginea începe să devină clară, fiecare organizație înțelegând și adaptându-se la modul de muncă optim pentru situația lor.
Angajatorii au un rol foarte important în ceea ce privește ușurința și entuziasmul cu care angajații se pot întoarce la birou. Iată câteva sfaturi pe care specialiștii Tassis le oferă acestora, pentru a ușura procesul de întoarcere a echipei de lucru la birou:
- Fii conștient de „noul” mediu de lucru al angajaților
Este posibil ca angajații să aibă o mulțime de întrebări legate de întoarcerea la birou. Nu ezitați să răspundeți la fiecare în parte ori de câte ori este nevoie. În acest mod, angajații vor știi exact la ce trebuie să se aștepte odată întorși la birou și, în același timp, vor fi evitate toate neînțelegerile. Acest lucru va face revenirea la birou mai confortabilă pentru toată lumea.
- Creați un mediu de lucru sigur
Criza sanitară generată de pandemia de COVID-19 a sporit considerabil gradul de conștientizare privind sănătatea. Pentru ca angajații să se simtă în siguranță, este nevoie de măsuri stricte în ceea ce privește igiena, dar și distanțarea socială. Printre noile reglementări, este necesar să se enumere comunicarea cu privire la utilizarea lifturilor, sălilor de conferință sau a locurilor de servit masa, dar și includerea unui responsabil pentru monitorizarea zilnică a temperaturii angajaților.
- Țineți cont de întoarcerea treptată la locul de muncă
După aproape un an și jumătate de comunicare dintr-un colț liniștit al camerei, întoarcerea în aglomerația pe care o oferă spațiile de birouri ar putea fi copleșitoare pentru angajați. Dacă unii dintre aceștia ar putea fi nerăbdători să se întoarcă la birou, pentru alții acest proces ar putea fi unul mai dificil. Un mod de a îi putea ajuta pe cei din urmă este acela de a le modifica programul, trecând mai întâi la munca în sistem hibrid, iar abia apoi la întoarcerea completă la birou.
- Participarea la team building-uri
Știm cu toții că pandemia generată de COVID a venit la pachet cu noi frici și stări de anxietate pentru cei mai mulți dintre noi. De asemenea, o problemă considerabilă este aceea că am uitat cum să comunicăm în mediul „offline”. Un team building realizat în condiții de siguranță ar fi un plus pentru echipa de lucru, ajutându-i atât pe angajați, cât și pe angajatori să socializeze din nou și să devină iar confortabili cu cei de la birou.