“Nu-mi vine să cred cât de repede trece timpul!” – niciun student nu spunea asta în anii de școală, decât dacă mergea deja la muncă. La viteza percepută a timpului, se adaugă și realitatea de 46 de ani de muncă – atâția cât ar avea pe hârtie o persoană care muncește de 18 ani.
În economia unei zile, lucrurile arată cam așa: la un program de lucru de 8h, e foarte probabil ca drumul către serviciu să te coste 2h – o oră la dus și o oră la întors. Să zicem că pe lângă drum, e nevoie să te pregătești pentru a pleca la serviciu de dimineață – igienă, pachet, cafele etc – încă o oră. 11h din 24 doar pentru ce înseamnă pregătirea și performarea muncii. La cele 11 ore se adaugă 7 ore de somn, din care rămânem cu 6h. Dacă din cele 6h mai punem munca casnică: întreținerea casei, îngrijirea unui copil ajungem maxim la 2 ore pentru timpul personal.
Cum am ajuns să muncim la un program de 8 ore pe zi? În perioada industrializării, muncitorii erau privați de drepturi – iar o zi de muncă putea dura de la cel puțin 8 până la 16 ore, iar când vorbim de muncitori, putem include și minorii sub 16 ani. Regularizarea zilei de muncă la 8 ore a fost un succes pentru secolul XIX.
Sursă Foto: History.com
În 1817 George Owen a fost cel care a început promovarea ideii că timpul muncitorilor ar trebui împărțit în trei: 8h de muncă, 8 de recreere și 8 de odihnă. Din începutul lui 1800, atât munca, cât și produsul muncii s-au schimbat, însă continuăm să muncim 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână.
Iar lucrurile au decurs așa până în prezent, cu excepția Islandei unde programul de 8h de lucru a fost contestat. Liderii de sindicat și societatea civilă au adresat inerția de a muncii 40h pe săptămână. Așa s-a ajuns la experimentul social din perioada 2015-2017. 2500 de muncitori, reprezentând 1% din populația totală a țări și-au redus programul de la 40 de ore muncite pe săptămână la 35-36h muncite pe săptămână, fără a fi plătiți mai puțin. Principalele concluzii ale studiului au fost:
- Deși timpul de lucru s-a scurtat, productivitatea a rămas aceeași
- Echilibru dintre viață și muncă a crescut, precum și calitatea vieții muncitorilor (Iceland’s journey to a shorter working week).
Sursă foto: Adevărul
Faptul că în cele câteva ore câștigate oamenii au putut da atenție relațiilor personale sau preocupărilor individuale a determinat efecte pozitive în muncă. Experimentul social a pus bazele schimbării în Islanda. În prezent, 86% din muncitorii islandezi lucrează într-un program de 35h pe săptămână.
În ceea ce privește munca intelectuală, munca de la un computer care necesită resurse mentale de concentrare și prezenteism, munca emoțională preponderentă în industria serviciilor, echilibru viață-muncă este și mai fragil. Presiunea și stresul care pot veni dinspre organizație fac ca deconectarea de muncă să fie un proces anevoios, ce nu se sincronizează cu părăsirea sediului sau închiderea laptopului de la biroul de acasă.
Fapt care deschide problema absenteismului din viața personală ce treptat poate conduce la probleme de burnout. O viziune sustenabilă asupra muncii e ideală. Un angajat productiv pe termen lung e o realitate profitabilă și pentru angajat și pentru angajator. Surmenajul din viața angajatului vine la pachet cu costuri de sănătate, relaționale și personale. Cât despre angajator, a oferi concediu medical unui angajat e mai puțin costisitor, decât a înlocui acel angajat. Promovarea postului, intervievarea candidaților, trainuirea unui nou angajat și acomodarea lui aduc costuri de la 16% până la 200% mai mari decât concediul medical (Center For American Progress).
Cristina Maslach, profesoară de psihologie la UC Berkeley a studiat burnout-ul și a realizat un ghid prin care poate fi identificat și măsurat.
Paradoxal volumul de muncă ridicat e prima condiție a apariției burnout-ului, însă reprezintă doar un factor din cei 5. Toți ceilalți factori care conduc la apariția surmenajului sunt factori de mediu și de cultură organizațională. Controlul și autonomia asupra muncii, nevoia de recunoaștere și răsplată, sentimentul de a face parte dintr-un grup, o comunitate, sentimentul de dreptate și corectitudine, cât și nevoia de sens sunt ceilalți 5 factori care determină sănătatea la locul de muncă, respectiv condiția unui burnout (The Atlantic). Definirea burnoutului de către OMS și clasificarea lui ca boală, poate determina acordarea de concedii medicale în baza acestei cauze. Prin urmare, orele de muncă în plus sunt, de fapt, doar vârful de iceberg într-un mediu de lucru toxic. Provocarea rămâne, deci, găsirea unui echilibru într-un mediu social: o permanentă negociere a bunăstării în relație cu angajatorul și echipa.
Sursă Foto: DigitalDefynd
Pe de altă parte, legal, indivizii beneficiază de „concediu de odihnă”, necesar recreeri, repausului sau unei perioade de pauză. Marketizarea „timpului liber” și nevoia de a ieși din rutină fac ca timpul petrecut pentru odihnă să fie alocat unei forme de productivitate personală. Hobby-urile sau atelierele de dezvoltare personală devin capcane ale timpului liber, atât timp cât vin cu aceeași presiune ca orele de program: obiective pe termen scurt și mediu, nevoia de a obține validare, recunoaștere sau de a avea un plan B. Popularizarea acestor activități și presiunea socială fac ca timpul destinat odihnirii să ajungă un timp destinat unui „second job”.
Aparent, într-o cultură a outcome-ului, nu trebuie să uităm să ne Jucăm. Stuart Brown, fondatorul National Institue of Play pare să aibă răspunsul la întrebarea „cum ne găsim echilibru în relația muncă-viață?”. După o carieră în psihiatrie, Stuart Brown afirmă că antidotul depresiei este joacă. El definește această Joacă drept o activitate fără miză și scop prin care individul se poate deconecta și poate ajunge la starea mentală de flow.
Sursă foto: TED
Așa că v-aș încuraja pe toți să vă angajați nu în distincția munca – joacă – când lași totul la o parte pentru a te juca – ci atunci când viața îți devine invadată minut cu minut, oră de oră, cu joacă corporală, joacă cu obiecte, joacă socială, joacă ce implică imaginație. Cred că așa veți avea o viața mai bună și mai bogată (TED, Stuart Brown).
Infuzia de Joacă în viața de zi cu zi pare o noțiune foarte îndepărtată pentru situația socială locală. Echilibrul viață-muncă rămâne un deziderat în România. Conform datelor Eurostat din 2020, România e locul 1 la media numărului de ore lucrate într-o săptămână. “
Ioana Dobrinescu este strateg în comunicare și lucrează într-o agenție de publicitate. În 2016 a terminat Masterul de Antropologie, SNSPA și de atunci își pune tot felul de întrebări despre oameni și viață, iar din când în când mai scrie despre ele. O puteți găsi și pe Vice sau Scena9.