2021 a fost anul acomodării la noua realitate de pe piața muncii, iar multe din schimbările apărute ca răspuns la pandemie s-au cristalizat. După doi ani de modificări făcute din mers, pentru manageri și lideri de echipe, 2022 va fi despre managementul unui teritoriu mai familiar, chiar dacă nu complet previzibil.
Cum arată „noul normal”, ce oportunități ne oferă peisajul actual de HR și care sunt trendurile de luat în considerare pentru a susține evoluția?
Îți prezentăm 4 din cele mai importante tendințe pe piața muncii în 2022:
1. Atenție sporită pentru angajații de top
Fluctuațiile de personal au marcat 2021 și ca revers, companiile au înțeles că este vital să-și păstreze și motiveze angajații loiali și performanți, pe de o parte, și să catalizeze ascensiunea angajaților care și-au demonstrat potențialul, pe de alta. În condiții de volatilitate a pieței muncii, angajații devin un avantaj competitiv major, iar pentru a-i menține aproape, sunt necesare strategii coerente de HR, care să includă:
- programe de dezvoltare profesională corelate cu interesele și punctele forte ale fiecărei persoane;
- oportunități de învățare continuă și de avansare în roluri-cheie în cadrul companiei;
- măsuri de creștere a competențelor digitale pentru fiecare angajat;
- cultivarea unui mediu de lucru sănătos și etic, care încurajează autonomia și comunicarea;
- protocoale pentru menținerea și îmbunătățirea sănătății fizice și mentale;
- planuri de carieră pe termen lung;
- beneficii extrasalariale flexibile la nevoile în evoluție.
2. Investiții mai mari în recrutare
În paralel cu strategiile de retenție, companiile au nevoie să înțeleagă cum pot deveni mai atractive pe piața muncii. Anul trecut, în numeroase sectoare angajații au decis să demisioneze și să migreze către joburi care le satisfac mai bine necesitățile, fie că asta înseamnă un program de lucru mai flexibil, un salariu mai mare sau responsabilități mai stimulante.
Pe de cealaltă parte, companiile caută angajați multitalentați, nativi digital, proactivi și rezistenți la schimbare, pentru a putea naviga prin criză.
Cum intersectăm cele două tabere? Pregătindu-ne financiar pentru procese de recrutare mai îndelungate și pachete noi de beneficii, investind în brandul de angajator și chiar extinzându-ne raza de căutare către candidați din alte regiuni geografice.
3. Noi ipostaze (și așteptări) pentru specialiștii HR
Un alt efect pe care l-am resimțit în ultimii doi ani este ritmul mai rapid în care muncim și luăm decizii. Dacă în mod obișnuit, specialiștii în resurse umane se bazau într-o mare proporție pe experiența interacțiunilor față în față cu candidații și pe evaluările periodice ale angajaților, astăzi este nevoie să completeze acest set cu instrumente automatizate de interpretare a datelor din companie.
Astfel, devine o necesitate ca departamentele de HR să deprindă abiliăți de interpretare a datelor care să le sprijine în elaborarea programelor de recrutare, evaluare, motivare, dezvoltare și training pentru angajați.
Un studiu Zippia preconizează că în următoarea perioadă, până 60% din sectorul de resurse umane va investi în software-uri bazate pe inteligență artificială, automatizare și analiză predictivă.
Însă dincolo de achiziția de software-uri și cunoștințe noi, pe fondul nevoilor mai softisticate de recrutare, retenție și modernizare a proceselor operaționale, apare așteptarea ca departamentele de HR să acționeze după un mindset de business, să ia parte la dezbaterile strategice din companie și să ofere rapoarte obiective și detaliate, cifre și indicatori prin care să ghideze deciziile legate de personal.
4. Digitalizarea, mai necesară ca oricând
Unul dintre trendurile cu o continuitate evidentă este digitalizarea activității de resurse umane, în special în companiile cu echipe distribuite și care oferă formate flexibile de lucru (hibrid/remote/fizic/).
Companiile care reușesc să gestioneze electronic fluxurile de documente, procesele de integrare a noilor angajați și pontajul orelor de lucru sunt net mai capabile să se adapteze la situațiile impuse de pandemie, dar și să fie mai productive, prin eliminarea birocrației și simplificarea lanțurilor de comunicare.
Cum poți digitaliza procesele din compania ta? Începe cu Tassis – o aplicație de gestionare a timpului, echipelor și proiectelor bazată pe pontaj electronic.
Tassis te susține în simplificarea procedurilor lunare de HR, îți oferă un insight bogat despre felul în care lucrează angajații tăi, te ajută să faci predicții, să aloci resurse, să vizualizezi progresele din proiecte și să optimizezi performanțele pas cu pas.
Vezi care sunt funcționalitățile programului aici și programează un demo live de 30 minute!