Indiferent de domeniul în care activăm, situația actuală ne-a schimbat considerabil obiceiurile. Trăim în secolul vitezei, iar pentru unii dintre noi,  24 de ore ajung să fie insuficiente, în timp ce alții reușesc să îndeplinească toate sarcinile și, mai mult, să salveze și timp pentru viața personală. Astfel, între succes și eșec se află gestionarea timpului într-un mod eficient care, de cele mai multe ori, poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații. Tassis este un astfel de instrument care își dovedește eficiența indiferent de domeniul în care profesăm. Spre exemplu, într-o agenție de creație și PR, aplicația prezintă numeroase modalități pentru eficientizarea serviciilor:

  • Vizualizarea în timp real a orelor alocate unui proiect:

Această funcționalitate oferă o mai mare vizibilitate asupra proiectelor. Astfel, putem identifica problemele apărute încă din timp, până nu este prea târziu. Spre exemplu, cu Tassis echipele pot primi notificări care înștiințează asupra faptului că activitățile din cadrul proiectului se apropie de termenul limită setat. Mai mult, în orice etapă a proiectului poți extrage rapoarte pentru a compara orele lucrate efectiv cu cele estimate inițial.

  • Tassis oferă potențialilor clienți o perspectivă asupra modului de lucru al echipei de creație:

Fiecare agenție de creație și PR are propriul mod de lucru. Tassis oferă clienților o perspectivă asupra modului de lucru din interiorul acesteia. Odată ce potențialii clienți primesc rapoarte ușor de înțeles ale proiectelor finalizate, aceștia se pot familiariza mai ușor cu modul de lucru al agenției. Astfel, vor avea o imagine clară asupra modului în care sunt investite orele și banii.

  • Tassis ajută echipele de creație și PR să vadă cum arată echipa potrivită în funcție de proiect:

Datorită faptului că Tassis oferă rezumatul activităților fiecărui angajat, echipa își poate da seama dacă modul acestuia de lucru este potrivit unui anumit proiect. Totodată, pot fi observate și alte probleme din interiorul organizației, precum resursa umană mult prea încărcată de activități, sau insuficientă, astfel echipa înțelegând exact punctul în care se află.

  • Planificarea unui program corespunzător pentru proiecte:

Tassis oferă posibilitatea de a vedea statusul proiectelor, ajutând echipele de creație să se decidă asupra proiectului pe care îl prioritizează. Datorită faptului că ai oricând și de oriunde acces la vizualizarea timpul petrecut pe un anumit proiect, ai posibilitatea să identifici disponibilitatea unui membru sau a întregii echipe de lucru de a se implica într-o nouă provocare.

  • Oferă clienților o prezentare despre statusului proiectelor:

Acest lucru este benefic freelancerilor, managerilor sau agențiilor care au nevoie de o perspectivă asupra orelor alocate unui proiect. Astfel, echipele își pot justifica munca și activitățile atunci când este necesar să trimită clienților rapoarte despre progresul proiectului.

  • Tassis oferă posibilitatea de a estima mai exact costurile pe care un proiect le are:

Estimările costurilor proiectelor sunt de cele mai multe ori cruciale atunci când se realizează o ofertă pentru un potențial client. Tassis oferă posibilitatea de a vedea relația dintre orele investite într-un proiect și bugetul alocat acestuia. Astfel, agențiile își pot estima mai bine activitățile, resursele necesare și timpii de execuție, și pot observa încă de la început un proiect care nu va aduce un profit semnificativ.

  • Tassis ajută la facturarea mai rapidă pentru clienți:

Datorită rapoartelor realizate în timp real, acestea pot fi disponibile oricând pentru a fi oferite clienților, făcând astfel mai rapidă întocmirea facturilor și procesarea plății.

  • Evitarea situațiilor-limită:

De cele mai multe ori serviciile care implică și creativitate se desfășoară sub presiune și termene limită. Toate acestea pot naște de foarte multe ori probleme greu de gestionat. Tassis ajută agențiile să vizualizeze în timp real statusul proiectului și activitatea fiecărui membru, tratând astfel posibilele probleme din timp. 

Cu ajutorul aplicației Tassis, putem vizualiza în timp real statusul proiectelor, orele alocate acestora și putem identifica din timp posibile probleme. Ca agenție de marketing și PR, două zile din săptămână nu vor fi niciodată la fel.”– Ludmila Țoneș – Managing Partner Positive Communication.

De asemenea, echipele interne ale unei agenții de acest tip (echipa de marketing, de design, de vânzări) se pot bucura de mai multe beneficii datorită rapoartelor obținute pentru proiecte din trecut. Astfel, echipa de marketing poate vedea cât durează discuția asupra strategiei de marketing vs. implementarea acesteia, echipa de design poate observa cât timp necesită realizarea unor vizualuri, iar echipa de vânzări estimează bugetul pe care agenția îl va percepe în funcție de proiect. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *